Vezi, îi spuse tatăl lui... aici toţi bolnavii duc o viaţă normală... Sunt complet îmbrăcaţi, se plimbă pe stradă... numai că stau întinşi... atâta tot... Ai să vezi şi pe alţii tot întinşi, conducând singuri trăsura...
Max BlecherVindecarea e tot atât de neîndurătoare ca şi boala...
Max BlecherVezi, inimile bolnavilor au primit în viaţă atâtea lovituri de cuţit, încât s-au transformat în ţesut cicatrizat... Insensibile la frig... la cald... şi la durere... Insensibile şi învineţite de duritate...
Max BlecherCe cantitate infinită de inutil calm conţinea în dimineaţa aceea oceanul, faţă de neliniştea şi de zbuciumul unui singur om...
Max BlecherExistă momente simple în realitate, clipe banale de singurătate, oriunde, pe stradă, când deodată aerul lumii se schimbă şi capătă brusc o nouă semnificaţie, mai grea şi mai obositoare.
Max BlecherCând cineva a fost scos o dată din viată şi a avut timpul şi calmul necesar ca să-şi puie o singură întrebare esenţială cu privire la dânsa - una singură - rămâne otrăvit pentru totdeauna... Desigur, lumea continuă să existe, dar cineva a şters cu un burete de pe lucruri importanţa lor...
Max BlecherSeite 1 von 1.
Data privacy
Imprint
Contact
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Funktionalität bieten zu können.